Trendul, dacă putem să îi spunem așa, este ca femeile să se ocupe de viața profesională și abia apoi să își întemeieze o familie. Din generație în generație ne este bine întipărită în minte ideea de familie, respectiv mamă, tată și copil. În prezent însă lucrurile par să evolueze și din acest punct de vedere. Femeile par acum să își dorească altceva. Femeile își pot obține acum independența financiară, lucru care nu le mai ” obligă ” să aibă și un partener.
Ne place sau nu această schimbare, conceptul de familie se îndreaptă în această direcție. Tot mai multe femei aleg să se dedice profesiei și nu își doresc copii. Tot mai multe femei aleg să fie mame singure sau devin pur și simplu mame singure. Aceasta este și povestea de viață a unei femei care a început să își dorească tot mai mult să devină mamă singură.
” Întotdeauna mi-am dorit să fac parte dintr-o familie tradițională.”
” Mereu îmi imaginam că o să mă îndrăgostesc, o să ne căsătorim, apoi devenim părinți și trăim fericiți până la adânci bătrânețe. Așa se spune nu? Asta vrea societatea nu? Cu timpul însă mi-am dat seama că asta voiam și eu să cred. Voiam asta, dar nu simțeam cu adevărat să fac asta. Undeva bine ascuns în sinea mea, îmi doream să fiu doar eu și copilul meu. Îmi doream să fiu mamă singură, să mă bucur din plin de viața de mamă.
Când aveam puțin peste 20 de ani m-am gândit mult la asta
Atunci am cunoscut pe cineva, m-am îndrăgostit și am crezut că intru și eu pe drumul normal al vieții. Lucrurile însă nu au mers cum m-am așteptat. Ne-am dat seama după un timp că nu suntem compatibili. După ce ne-am despărțit, am luat o decizie radicală
Mi-am promis că dacă până la vârsta de 35 de ani nu găsesc persoana potrivită cu care să îmi întemeiez o familie ” ca la carte „, voi deveni mamă singură.
Am început să mă gândesc tot mai mult la asta
Am început să îmi doresc tot mai mult asta. Întâmplător sau nu, am ajuns la 35 de ani și nu eram într-o relație. Am început să fac ceea ce îmi propusesem cu ani în urmă. Eram mai mult decât pregătită pentru asta. Eram pregătită să devin mamă. Am mers la o clinică de fertilizare in vitro și sub supravegherea și îndrumarea medicilor, am început procesul de inseminare artificială. Totul a fost însă mult mai complicat și mai dureros decât mă așteptam.
Citește și: Sarcina după 35 de ani: avantaje, dezavantaje, riscuri, teste și alte informații utile
După 1 an de încercări, cinci încercări de inseminare artificială și o sarcină oprită din evoluție, minunea s-a întâmplat. Am rămas însărcinată.
Fiica mea are acum 2 ani și mă simt mai împlinită ca niciodată. Singurele momente în care am simțit lipsa unui tată pentru fiica mea a fost pe perioada sarcinii când nu am avut cu cine împărtăși bucuria primei ecografii.
Mă simt norocoasă pentru că mi-am permis financiar să trec prin acest proces de inseminare in vitro. Este unul destul de costisitor. Este extrem de trist că nu oricine poate face asta. Concluzia mea după întreaga experiență? Un copil poate fi fericit și dacă nu are doi părinți. Un copil poate fi nefericit și dacă are amândoi părinții lângă el. Mai important decât familia tradițională este ca el, copilul, să fie fericit. Atât. ” a povestit ]n mediul online Anna, mama care și-a dorit să devină mamă singură și a reușit!
Citește și: Am un mesaj pentru mama: Copilăria mea a fost diferită de a celorlalți copii. Ai observat și tu asta ?