Se cațără, împinge, trage și se lovește de orice. Copiii nu stau locului un minut nici în casă, nici afară. Pentru ei este amuzant să deschidă ușa cuptorului, să apese butoanele, să bage orice în găurile de la prize sau să atingă becul de la lampa de pe noptieră. Copiii nu înțeleg de ce nu toate obiectele din casă pot fi „gustate„ de ei. În orice zonă a casei, inevitabil, există riscuri pentru un copil, așa că, învață-l să fie în siguranță acasă!
Atunci când vor să obțină ceva, copiii au mișcări rapide și sigure. Au nevoie, la propriu, de doar câteva secunde de neatenție pentru a se pune în pericol. Mamele sunt și ele oameni. Mamele au nevoie să mănânce, să bea o cafea, un pahar cu apă, să meargă la toaletă. Nu mai menționăm treburile casnice, curățenia și gătitul.
Accidente minore, rezolvate simplu și rapid, fără intervenția medicului
Se poate întâmpla oriunde, dar mai des acasă, ca al tău copil să își bage ceva în nas pur și simplu pentru că…. poate!
Curiozitatea celor mici nu are limite, iar sfatul nostru este să nu îți subestimezi niciodată copilul. Te poți aștepta la orice!
Important este să fii pregătit de cât mai multe situații neprevăzute.
Iată de exemplu cum poți scoate extrem de simplu un obiect blocat în nasul copilului tău. Mie mi s-a părut WOW!
Simplu, eficient, extrem de rapid și fără să provoace durere copilului. Vezi video, aici:
Cum poți să îi explici unui copil cu o dorință imensă de explorare a lucrurilor din jur că va trebui să stea liniștit cât pregătești tu ingredientele pentru ciorbă? Sau daca asta e prea mult, să stea liniștit cât mergi la toaletă?
La ce pericole se expun copiii atunci când sunt lăsați nesupravegheați în casă?
Cele mai multe accidente se petrec în dormitor sau în living, însă cele mai grave se petrec în bucătărie și pe scări.
În proporție de 44 %, căderea este cel mai des accident ce are loc în casă. Vorbim aici despre căderea copilului din pat, de pe scaun, de pe scări sau de pe orice alt obiect din casă aflat la înălțime.
Pe al doilea loc se află arsurile. În sezonul rece petrecem mai mult timp acasă. Copiii sunt, inevitabil, în preajma aparatelor electrocasnice, aragaz, cuptor sau plită.
Cum putem preveni arsurile accidentale?
Atunci când gătești, folosește întotdeauna ochiul cel mai îndepărtat de marginea exterioară a aragazului. Îndreaptă întotdeauna mânerele tigăilor și a oalelor spre perete, pentru a nu îl tenta pe cel mic să pună mâna pe ele ca să guste din mâncare sau să le răstoarne. Alte obiecte din casă care pot provoca arsuri sunt cuptor, aragaz, fier de călcat, ondulator de păr sau placă de întins părul, brichete, chibrituri.
Nu lăsa oale sau căni cu băutură fierbinte la marginea mesei sau a blatului de bucătărie. Nu ține niciodată în brațe în același timp copilul și o băutură fierbinte.
Chiar dacă respecți mereu aceste reguli, asigură-te cel mai bine că cel mic nu se aproprie de aragaz, cuptor sau plită. Este important să pui protecții pentru aragaz și pentru butoane. Instalează de asemenea și protecții pentru prize până la vârsta de 7 ani a copilului pentru a preveni situații de electrocutare sau chiar incendiu.
Este și mai important însă sa îi explici că aparatele electrocasnice nu sunt jucării pentru că se poate accidenta foarte tare. Jucăriile în schimb sunt mult mai distractive și sigure.
Apa fierbinte din baie produce cele mai multe leziuni grave în rândul copiilor
Pielea micuțului tău este cu mult mai sensibilă decât pielea unui adult. Apa fierbinte din baie produce cele mai multe leziuni grave în rândul copiilor. Aceștia intră în cadă și dacă nu sunt supravegheați se pot juca cu robinetul de apă caldă.
În doar câteva secunde apa poate deveni mult prea fierbinte de suportat de pielea unui adult și cu atât mai puțin de pielea unui copil.
Locul 3 este ocupat de otrăvirea cu substanțe dăunătoare. Pe larg despre acest subiect am scris în articolul Tu știi să oferi primul ajutor în cazul înghițirii de substanțe dăunătoare?
Locul 4 Sufocarea și înecarea. Un copil se poate sufoca atât cu alimente, cât și cu obiecte. Indicat este ca jucăriile să fie întotdeauna potrivite pentru vârsta copilului. Indiferent de vârstă, nu îi oferi copilului jucării ce au piese mici detașabile. Acesta explorează în continuu lumea din jur și nu acceptă că unele obiecte nu pot fi ” gustate ”
Accidentele în baie sunt destul de frecvente din păcate. Nu ne referim aici la alunecări pe gresie sau arsuri cu apa de la robinet. Vorbim despre riscul de înec. Atunci când așteaptă în baie până se umple cada cu apă și vrea o jucărie din apă, copilul se va apleca deasupra căzii să o ia. Riscul de a cădea in apă în acel moment este foarte mare. Copiii se pot îneca în apă mai mică de 3 cm. Din acest motiv trebuie supravegheați mereu, fără excepții, atunci când se află în apropiere de apă.
Lecții distractive despre siguranța acasă
Cum îi poți explica pe înțelesul lui că, focul ne ajută să pregătim mâncarea dar, este extrem de periculos dacă nu este folosit corect? Cum îi poți explica ce înseamnă fierbinte ca să înțeleagă că trebuie să se ferească de el ?
Dan Cruceru împreună cu fiica sa, au creat lecții distractive despre siguranța copiilor și îți pot răspunde la aceste întrebări și nu numai. În unul din video-uri, cei doi arată, prin joacă, ce se întâmplă atunci când pui mâna pe un fier de călcat fierbinte. Nu este suficient să îi spunem că nu are voie să pună mâna. Trebuie să îi și explicăm de ce, altfel va fi tentat să încerce pe propria piele.
Vizionează acest video împreună cu copilul tău sau fă chiar tu experimentul împreună cu el. Un alt video interesant despre cum să explici unui copil ce înseamnă fierbinte găsești aici.
După vârsta de 4 -5 ani un copil ar trebui să înțeleagă aceste lucruri. Putem să le explicăm, pe înțelesul lor, de ce folosirea unor obiecte din casă este complet interzisă pentru ei.
Siguranța celor mici trebuie să fie cea mai mare grijă a oricărui părinte
Pentru a sprijini părinții și pentru a îi învăța cum să discute cu cei mici despre riscurile la care se pot expune în casă, Inspectoratul General pentru situații de urgență ( IGSU ) a lansat o campanie de informare asupra accidentelor ce au loc în casă.
Potrivit IGSU în ultimii 8 ani aproape 400 de copii au fost victimele incendiilor din locuințe, iar 104 dintre aceștia și-au pierdut viața în incendiu. E greu să ne gândim că am putea fi puși într-o astfel de situație, dar cel mai bine este să știm cum să reacționăm.
Dacă un copil se accidentează, nu este vina lui. Este vina părintelui. Copiii sunt doar curioși și au o dorință puternică de explorare, fără a avea vreun simț al pericolului. Din acest motiv, copilul nu trebuie să fie lăsat niciodată singur acasă și trebuie supravegheat în permanență.