Vremea de afară și vântul puternic m-au ținut astăzi in bucătărie. Iar după micul dejun, am decis să fac un chec pufos și gustos cu mere, fără zahăr, rețetă adaptată pentru cei mici. Checul este perfect atât pentru pachețelul pentru școală cât și pentru gustări.
Cu siguranță fiecare dintre voi are acasă câteva mere, pe care poate să le folosească pentru prepararea acestui chec delicios. Rețeta este una foarte simplă, fără zahăr. Persoanele care nu doriți să evitați gătitul cu zahăr sau nu aveți copii mici, îl puteți adăuga fără probleme.
Haideți să descoperiți rețeta!
Ingredientele necesare:
- 4 ouă
- 8 linguri de făină
- 8 linguri de ulei
- 1 plic de praf de copt bio
- 3 linguri sirop de arțar sau un alt îndulcitor (miere, sirop de stevie, zahăr de cocos, zahăr brun, zahăr normal)
- coaja de la o lămâie
- 1 măr
- 1 praf de sare
Mod de preparare:
Pentru început separăm ouăle, albușurile de gălbenușuri. Se bat albușurile spumă cu un praf de sare, după care cernem făina cu praful de copt, se adaugă gălbenușurile, uleiul și coaja de la o lămâie. Se amestecă ușor până la omogenizare, după care, conținutul obținut se adaugă într-o tavă de chec de 25 cm tapetată cu hârtie de copt. Mărul se spală, se curăță de coajă și se taie felii.
Pentru cele care doresc să facă o cantitate mai mare de chec, doar trebuie respectată proporția ingredientelor menționate mai sus.
Se așază uniform peste compoziția de chec din tavă și se bagă în cuptorul preîncălzit la 180 grade C timp de 35-40 de minute până devine ușor auriu. Foarte simplu de preparat! Gata checul nostru pufos și gustos de astăzi.
Mai multe rețete pentru mic dejun găsești și în articolul Chec de mere fără zahăr, rețetă adaptată pentru copii; perfect pentru pachețelul de la școală sau gustare