De fiecare dată când intram în contact cu un copil, eram fascinată cum preia din comportamentul, atitudinea, obiceiurile părinților și cum este modelat de aceștia. Mă minunez de fiecare dată când văd câte o excepție și încerc să îmi satisfac curiozitatea supunând părintele unui lanț întreg de întrebări.
Ultima dată s-a întâmplat acum o săptămână când m-am reîntâlnit cu niște prieteni foarte dragi mie, plecați din țară de ceva timp. Au doi băieți, unul de 9 ani (Daniel) și altul de 2 ani (Sebastian).
Primul s-a născut în România și a învățat doar limba română în primii ani de viață. A început să învețe și limba engleză, la grădiniță și apoi la școală, după ce au plecat din țară. La 9 ani Daniel vorbește limba engleză ca un nativ.
Cu toate acestea părinții lui mi-au mărturisit că, dacă s-ar întoarce în țară, nu ar avea mai mult de nota 7 pentru că nu știe gramatică. Îmi aduc aminte foarte bine că, pe vremea mea, s-a pus accent în școală pe muultă gramatică și mai puțină conversație. Eram mai concentrată să nu greșesc vreun verb decât să mă fac înțeleasă. Nu cred că s-au schimbat prea multe nici astăzi. De asta până și cei din Nepal (îmi povestea un prieten) știu să comunice mai bine decât o facem noi sau copiii noștri în limba engleză.
Dar scopul acestui articol nu este să arăt deficiențele sistemului de învățământ, ci să vă povestesc cum poate fi posibil ca un copil de doar 2 ani să comunice, atât cât poate, în 3 limbi total diferite: engleză, rusă și română. Da, Sebastian este acel copil și învață cu foarte mare ușurință, fără să i se predea, fără constrângeri, teme, exerciții și fără să fie considerat un geniu. Care este secretul? Mi l-au dezvălui părinții lui.
Prietenii mei lucrează într-un centru de cercetare unde se întâlnesc și se formează familii de naționalități diferite în care copiii ajung să vorbească chiar și patru limbi. Așa le-a venit și lor ideea să îl obișnuiască pe Sebastian încă din primele zile de viață cu 3 limbi. Tatăl a decis să vorbească cu el doar în limba română, mama doar în rusă, iar la creșă se folosește doar limba engleză.
Așadar, am asistat uimită la o conversație între mamă și copil la care Sebastian înțelegea și folosea cuvinte rusești, urmată cu naturalețe de cea în română cu tatăl. Să nu vă imaginați că a fost ca la serbarea școlară: Gigel spune-ne frumos o poezie, te rugăm! Totul a decurs natural, așa cum decurge orice discuție. Menționez că în familie se vorbește limba română, dar atunci când mama se adresează lui Sebastian, o face întotdeauna în limba rusă.
Beneficiile unei astfel de metode de învățare a limbilor străine este că va putea vorbi fiecare limbă fără să împrumute accente și fără să fie bulversat. Copilul va ști să se adapteze fără probleme la interlocutorul său dacă acesta este constant și nu schimbă regulile jocului. Constatăm că deseori copiii celor plecați în afară nu vorbesc deloc româna sau o vorbesc stricat. Daniel nu numai că vorbește engleza ca un nativ, dar vorbește foarte bine și limba română, fără accente împrumutate.
Se spune că cei mici sunt ca un burete. Rețin cu ușurință toate informațiile care îi interesează. De multe ori părinții evită să îi solicite foarte mult lăsâdu-i să își trăiască copilăria. Însă atunci când învățarea nu se face forțat, ci vine natural, toate informațiile sunt mult mai ușor și mai plăcut de asimilat.
Sper ca acest articol să vă fie folositor știind că trăim într-o lume în care cunoașterea unei limbi străine constituie o necesitate. Și dacă există modalități cu ajutorul cărora cei mici să le învețe mai bine și mai ușor, de ce să nu le încercăm?
Sursa: Atelier 47
