Nu e ușor să fii copil. Treci prin multe schimbări, stări pe care le simți pentru prima dată și nu știi ce să faci cu ele. Ai mii de întrebări și tot atâtea lucruri de înțeles. Oricât de frumoasă și deschisă ar fi relația între părinți și copil, felul în care noi putem să îl ascultăm și să îl înțelegem uneori nu este suficient pentru cel mic. Uneori el este extrem de supărat, abătut, retras și pur și simplu copilul refuză să vorbească cu tine despre ce s-a întâmplat.
Pornind de la acest lucru, au apărut diverse metode prin care ne putem ajuta copiii să se exprime și să ne arate lucrurile din punctul lor de vedere. Poate cea mai ușor de pus în practică metodă este jocul de roluri.
Jocul de rol îl ajută în primul rând să se descopere pe el. Prin joacă copilul tău descoperă lumea din jur și îți poate arăta și ție lumea așa cum o vede el.
Conectarea prin joc între adulti și copil îl ajută pe cel mic să se simtă iubit și în siguranță. Întreabă orice copil de 3-4 ani ce își dorește să facă toată ziua și cu siguranța îți va spune că vrea să stea cu mami și cu tati să se joace.
Jocul de roluri îl ajută pe cel mic să se exprime mai ușor
Un părinte din comunitatea Taticool, tatăl unui băiețel de 3 ani, descrie cum a decurs jocul de roluri dintre el și copilul său. Scopul acestui joc este de a afla motivele pentru care cel mic nu vrea să meargă la grădiniță.
Am luat trei omuleți din cutiile cu jucării și am creat distribuția: el era educatoarea, eu copilul și celălalt omuleț a primit rolul de tată.
Cu ei în mână, am refăcut scenariul de fiecare dimineață:
-Hai, pui, mergem la grădiniță!
–Da, tati, mergem.
Copilul stătea cu omulețul lui în mână, cu educatoarea, și se uita la mine cu respirația tăiată. Am încercat să nu omit nimic din ritualul nostru. Am plecat cu mașina, am cântat cântecelele noastre și, când am ajuns la “grădiniță”, omulețul tată l-a luat în brațe pe omulețul copil.
Am intrat în grădiniță. Da, am construit una…
–Bună dimineața, doamna educatoare.
Stăteam acum eu cu respirația tăiată. Eram curios până peste cap să văd cum o va imita fii-miu pe ea.
–Bună dinimasa, Tudoi! (Bună dimineața, Tudor)
-Te pup, iubitul meu! Tati pleacă la serviciu şi vine repede după tine. Da?
-Da, te aștept.
Și tatăl a ieșit din scenă.
Acu’ e acu’, mi-am zis.
-Ne jucăm? Am întrebat.
–Tudor, dar nu îmi oferi o îmbrățişare?
–Ba da. (Omuleții noştri s-au îmbrăţişat)
-Haide la masă cu copilașii să mâncăm.
Am așezat omulețul la masă.
-Gata? Ați terminat? Haideți acum să colorăm. Am o surpriză pentru voi.
Am și colorat…
-Ieșim afară în curte??
-Daaa!!!
Am ieșit și în curte… M-a pus să mă dau pe un tobogan, să alerg, să joc hora, să desenez cu cretă pe asfalt.
-Gata, copii, haideți în clasă. Mâncăm supică!
Iar ne-am așezat la masă…
-Gata? Ați terminat? Să vă fie de bine! Adunăm masa și apoi ne culcăm. Gata. Nu mai vreau să mă joc.
Aici totul s-a încheiat.
–De ce nu mai vrei să te joci, tati? Uite câte lucruri am făcut.
–Nu mai veau să mă joc. Io nu mai veau să dorm la gădăisă. (Nu mai vreau să mă joc. Eu nu mai vreau să dorm la grădiniță)
–De ce nu vrei să dormi?
-Că dom mult și tu nu vii după mine iepede.
Da, copilul meu, practic, nu are o problemă cu grădinița, cu educatoarea, cu activitățile. El trăiește non-stop cu dor de noi. Are impresia că, dacă face de toate, timpul trece mai ușor, că noi venim mai repede după el. Dar dormind, simte că pierde timpul, că noi întârziem, că el nu ajunge repede, repede în brațele noastre.
Discuția ar trebui să se poarte în funcție de vârsta copilului
Într-un fel va decurge discuția cu un copil atunci când vrem să aflăm ce nu îi place la grădiniță și altfel atunci când discutăm cu un adolescent. La copilul mic vom folosi propoziții scurte și simple.
Când vorbim despre adolescenți situația se schimbă. Aceștia sunt capabili să înțeleagă ceea ce se întâmplă în jurul lor, au nevoie doar de ajutor în exprimare.
Principiul este același în ambele cazuri. Ghidează discuția până în punctul în care el poate prelua controlul povestirii. Indiferent de vârstă, va fi mai ușor pentru el să îți arate concret ceea ce îl deranjează.
Jocul de rol se pot face cu orice figurine, plușuri, măști sau costume
Copiii vor intra imediat în pielea personajelor fără ca măcar să știe povestea din care acestea fac parte. Plușurile pot căpăta identități noi și deveni astfel personaje în poveștile inventate de cei mici. Folosește orice obiecte ai prin casă, cutii, ustensile de bucătărie. Lasă-l pe el să conducă acțiunea povestirii și distrează-te alături de el.
Crezi că știi ce ar răspunde copilul tău la anumite întrebări? Noi îți propunem să faci acest joc împreună cu el pentru a înțelege mai bine cum vede el familia voastră și ce îl face fericit. Găsești mai multe întrebări în articolul Cât de bine îți cunoști copilul?
