Pe măsură ce cresc, copiii noștri înțeleg tot mai mult ceea ce se întâmplă în jurul lor, iar asta poate dezvolta anumite temeri. Deși avem tendința să le spunem ” Vaiiii, dar tu ești băiat mare, de ce îți este frică de întuneric? „, mai bine încercăm să înțelegem ce se ascunde în spatele acelei temeri. Dacă privești lucrurile din punctul de vedere al celui mic, sunt șanse foarte mari să reușești să vezi lucrurile diferit.
Fricile sunt absolut normale. Chiar și noi, adulții, avem temeri. Sunt de exemplu mulți adulți cărora le este frică de întuneric. Dacă asta este în regulă, de ce nu mai este în regulă atunci când li se întâmplă copiilor?
Copiii plâng atunci când sunt speriați și deși poate părea ciudat, este un lucru bun
Hai să nu le mai spunem ” Nu mai plânge! ” ” Ești urât când plângi ” ” Nu mă mai joc cu tine dacă plângi ” și multe alte expresii pe care le auzim atât de des în jurul nostru. E ok să plângă. E normal, e firesc.
Copiii au nevoie să simtă, să trăiască ceea ce li se întâmplă. Trebuie să plângă, să se cunoască pe ei însuși, să învețe treptat ce să facă cu furia, frustrarea și cu tot ceea ce simt. Da, poate cel mic va plânge de câteva ori pentru același lucru, dar la un moment dat, nu va mai simți să o facă. De ce? Pentru că înțelege și acceptă ceea ce simte. Se obișnuiește cu sentimentele intense pe care le experimentează. Puțin câte puțin, până când nu mai e ” prea mult pentru el „.
Dacă ai nevoie de aceste informații pentru un bebeluș, găsești informații utile în acest articol.
În funcție de vârstă, specialiștii în domeniu au observat faptul că, marea majoritate a celor mici au în comun aceleași frici.
De exemplu, între 2 -4 ani se intensifică teama față de:
- întuneric
- de umbre, chiar și de propria umbră
- de animale
- de a dormi singur
- de sunetul tunetelor și de fulgere
- sunete puternice
Între 5 – 7 ani se intensifică teama față de:
- Întuneric
- frica de anumiți oameni care îi pot face rău
- Medici, aparatură și cabinete medicale
- Sunete puternice, în special cele auzite brusc
- Insecte, dar și de animale
- A fi respins de către cei din jur
Între 8 – 11 ani se intensifică teama față de:
- Fantome și alte personaje imaginare, zombies, monștri și extratereștrii
- de a pierde persoane dragi
- eșecurile școlare
- oamenii răi, care îl pot răpi de lângă părinți
- a dezamăgi, de a nu se putea ridica la așteptările părinților
Între 12-18 ani se intensifică teama față de:
- a fi în siguranță
- vorbitul în fața clasei la școală
- ce va face în viitor
- cum este văzut de cei din jurul său
- orice fel de abuz și de cum ar trebui să îi facă față
- lucrurile rele care se întâmplă în lume ( războaie )
- cutremure și alte dezastre naturale
Cum îl poți ajuta atunci când ceea ce simte este prea mult pentru el și plânge?
Indiferent ce alegi să îi spui, foarte important este tonul pe care îi vorbești copilului tău. Dacă îi vorbești țipând, cel mai probabil vei agrava situația. De ce? Pe lângă ceea ce deja simte, copilul va simți și că tu, cea mai importantă persoană pentru el, nu îl înțelegi, nu îl asculți.
Atunci când plânge, aparent fără motiv pentru tine, amintește-ți asta:
Probleme lui nu sunt și problemele tale. Este normal să nu ni se pară o tragedie dacă roata de la mașinuța lui preferată s-a rupt sau dacă trebuie să plece de la spațiul de joacă chiar în mijlocul unui joc cu ceilalți copii. Dar pentru el astea sunt problemele și greutățile. Asta este lumea lui, văzută prin ochi de copil.
Ok, am stabilit că renunțăm la ” Nu mai plânge ” și la ” Ce urât ești când plângi ”
Ce îi spui totuși copilului când plânge?
Cum crezi că s-ar simți dacă, în acele momente i-ai spune: ” Te înțeleg și știu că ai fi vrut să ……. dar…….. ” ” E normal să fii supărat. Și eu aș fi în locul tău. ” ” Vrei să îmi povestești ce s-a întâmplat? ” ” Sunt lângă tine oricât timp ai nevoie să fiu, pentru că te iubesc. ”
Noi nu am crescut auzind astfel de cuvinte și acum, ca și adulți, suntem conștienți că am fi avut nevoie de ele. Încearcă să pui în practică aceste vorbe. Vezi ce se întâmplă. Așteptăm vești 🙂
Fiind pe aceeași temă, îți recomand să citești și Până când un parenting modern? Despre limite și alte lucruri înțelese greșit
.