A fost un copil diferit încă de la început. S-a născut fără zona moale a capului, lucru care a dus la întârzieri în dezvoltare. Deși merge la școală, are nevoie ca un profesor să fie permanent lângă el și să îl ghideze în ceea ce are de făcut. Cu toate acestea, este un băiat puternic, ambițios, care face tot posibilul să se integreze în societate și să își facă prieteni. A fost nevoit însă să înfrunte încă o dată viața și nedreptățile ei la vârsta de 9 ani, chiar la petrecerea organizată pentru ziua lui de naștere.
Deși ziua lui de naștere era pe 20 Martie, părinții au organizat petrecerea de ziua lui pe data de 2 Aprilie. Gerald Hamilton, un băiețel din SUA urma să sărbătorească împlinirea frumoasei vârste de 9 ani. Părinții au pregătit totul cu atenție: baloane, decorațiuni, petrecere cu tematică de supereroi și tort. Băiatul era extrem de entuziasmat. A invitat 12 dintre colegii lui de clasă. Niciunul însă nu a venit.
Părinții copiilor au fost sunați ulterior pentru a fi întrebați de ce nu au venit la petrecere
Din 30 de copii invitați, 12 copii au confirmat inițial prezența. Niciunul însă nu a venit la petrecere. Bunica lui Gerald povestește într-o postare din mediul online răspunsul multora dintre părinți: ” Gerald este mult prea diferit de ceilalți copii, este încet în tot ceea ce face. Copilul meu nu se poate juca cu copilul tău. Sunt mult prea diferiți. ” Da, Gerald era într-adevăr un băiat diferit de ceilalți copii. Era un copil special și cel mai important, un copil puternic. Din cauza problemelor avute încă de la naștere, Gerald a trecut prin numeroase intervenții de lărgire a cutiei craniene, ultima fiind chiar cu 2 ani în urmă. Asta însă nu l-a oprit să fie vesel, să își dorească prieteni și să aibă o viață cât se poate de normală. Lucrurile însă nu puteau și atât de simple.
În aceeași postare din mediul online, făcută la 2 zile după eveniment, bunica lui Gerald povestește întreaga experiență:
” Era deja ora 15 și nu venise nimeni la petrecere. Nici măcar un coleg de clasă din cei 12 invitați. A trecut încă o oră și tot nimic. Era deja ora 17 și tot nimic. Atunci mama sa i-a spus să tăiem tortul și să mâncăm. El însă a rugat-o să mai aștepte puțin, poate totuși vine cineva. El încă mai spera că după 3 ore de la începerea petrecerii, cineva ar putea totuși să vină. Mi s-a rupt sufletul! „
Acesta a fost momentul în care mama și-a sunat rudele și i-a chemat la petrecerea copilului ei.
Asta nu a fost tot. Bunica a simțit că trebuie să schimbe lucrurile și s-a gândit să facă ceva care să îi schimbe nepotului ei părerea despre oameni.
La sfârșitul postării din mediul online, a fost și un mesaj adresat direct celor care citesc: Voi mă puteți ajuta să transform această amintire neplăcută a nepotului meu în una puțin mai frumoasă. Vă rog să îi trimiteți mesaje și felicitări de La mulți ani. Puteți trimite felicitările la adresa mea, o să mă asigur că le va primi și le va citi pe toate.
Cel mai tânăr tătic din lume are doar 9 ani! Află de aici povestea sa impresionantă.
Postarea a fost distribuită de mii de ori pe toate rețelele de socializare
Gerald, băiețelul care a stat singur la petrecerea de ziua sa, a primit peste 1000 de felicitări de la adulți și copii din întreaga lume. Gestul frumos nu s-a limitat doar la felicitări și mesaje. Băiatul a primit chiar și cadouri de la oamenii impresionați de povestea sa.
Am discutat mult cu Gerald despre ceea ce s-a întâmplat. A fost foarte afectat. Prin acest mic gest însă, a înțeles că există și oameni buni, cărora le pasă de el și care ar fi fost bucuroși să fie alături de el la ziua lui.
Primăria a organizat chiar și o petrecere surpriză pentru băiețel, petrecere la care a fost adus și un câine polițist, câini pe care Gerald îi îndrăgește foarte mult. Un băiețel cu probleme similare de sănătate a fost și el prezent la petrecere, cei doi împrietenindu-se imediat.