Sunt o mare iubitoare de animale, însă nu m-aș fi gândit niciodată că pasiunea pentru ele poate ajunge atât de departe. Vom vorbi în continuare despre un iubitor de câini. Un subiect aparent banal nu? Nu și de această fată însă! Dacă în mod normal un iubitor de animale le adoptă și are grijă de ele cum știe mai bine, un bărbat din Japonia a ales să își arate pasiunea pentru căței altfel. El iubește atât de mult câinii încât se comportă ca un câine. Bărbatul merge în patru labe, se plimbă frumos la pas în lesă și mănâncă din castroane speciale pentru animale.
Acest bărbat care nu dorește să își arate fața, povestește pe canalul său de YouTUBE că visa să devină câine încă din copilărie. Se pare așadar că, bărbatul a fost mereu fascinat de comportamentul patrupedelor și de rapiditate cu care se mișcă. El mai povestește cum părinții săi nu au fost de acord să țină animale în casă, deși le-a spus mereu că își dorește mult un câine.
Anii au trecut, copilul a devenit adult, însă dorința sa a rămas aceeași
Bărbatul a început să își dorească asta tot mai mult. Trebuia să devină el însuși un cățel! Pentru că avea posibilități financiare și locuia într-o țară unde totul se poate face, a început demersurile. A strâns bani mai mulți bani și s-a informat despre cum poate face asta. A găsit destul de repede varianta cea mai bună.
Un costum de câine extrem de bine realizat
Detaliile sunt absolut uimitoare și imită perfect forma corpului și blana unui câine. Rasa aleasă de bărbat este Rough Collie cu părul lung, cunoscută tuturor datorită filmului Lassie se întoarce acasă din anul 1943. Filmul a primit chiar și o nominalizare la Oscar!
Firma care a reușit să îndeplinească dorința bărbatului este o firmă specializată pe costume pentru filme. Ei au putut realiza costumul în doar 40 de zile! Acesta este făcut în așa fel încât să imite perfect corpul unui câine, chiar dacă este purtat de un om.
Costumul de câine Lassie a costat aproximativ 14.000 euro
Însă Toco, așa cum își spune bărbatul, nu este complet mulțumit de rezultatul final. El și-ar fi dorit ca atunci când intră în rolul de câine, să poată sări și să se urce pe canapea așa cum face un câine adevărat. Costumul nu îi permite însă să facă acest lucru.
Mai multe imagini cu Toco, bărbatul care și-a îndeplinit dorința din copilărie de a deveni cățel, poți urmări și aici, pe contul său de Instagram.
Citește și: Suzeta pentru adulți: noul mod de a învinge stresul și depresia