Fiecare dintre noi părinții, am mers cel puțin o dată la un spațiu de joacă gonflabil cu cei mici. Aceste spații sunt atrăgătoare, înalte, colorate și amenajate cel mai des pe plajă. Riscurile ca un copil să se accidenteze la un spațiu de joacă gonflabil sunt destul de mici în comparație cu locurile de joacă clasice.
Te-ai gândit însă care sunt șansele ca un castel sau un tobogan gonflabil să explodeze? Extrem de mici, nu? Asta aș fi răspuns și eu. Cu toate acestea, atunci când nu sunt întreținute corect, se poate întâmpla și asta. Oricât de greu de crezut ar fi, un castel gonflabil a explodat. Înainte de explozie erau la joacă pe el două fetițe, una de 3 ani și o alta de 9 ani.
Cum s-a întâmplat totul?
Părinții fetelor așteptau liniștiți pe margine când deodată castelul gonflabil a explodat, pur și simplu. Find mai aproape de margine, fata de 9 ani nu a suferit răni puternice, căzând de la o înălțime mică. Fata de 3 ani însă a fost aruncată 12 m în aer, iar apoi a căzut direct pe pământ. Părinții fetei au văzut totul îngroziți. Nu au putut face nimic pentru fiica lor.
În urma impactului cu pământul, fata a suferit răni extrem de grave la cap
Medicii chemați la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe micuță. Din păcate rănile erau mult prea grave. Martorii au povestit pentru publicația Metro ceea au văzut. Conform spuselor lor, ” fetița a fost aruncată în aer mai sus decât clădirile din jur. ”
Ulterior a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat totul
Bărbatul de 52 de ani care era responsabil de spațiul de joacă gonflabil nu a părut să realizeze ce tocmai se întâmplase. El a dat pur și simplu vina pe producător, susținând că o gaură de ventilație de la mecanismul de umflare nu funcționa corect încă de la început. Practic trambulina a fost mereu umflată mai mult decât permitea cartea tehnică.
Compania care a fabricat castelul gonflabil a fost parte din anchetă, iar un reprezentat a spus despre incident că: ” Ce s-a întâmplat este destul de ușor de explicat. Chiar și un copil mic știe că, atunci când umflă prea tare un balon, acesta pur și simplu se sparge. Exact așa s-a întâmplat și în acest caz. ” Castelul după e x p l O z i e poate fi văzut video aici
Licența de funcționare a companiei a fost retrasă imediat după incident
Atât firma cât și proprietarul nu vor mai avea dreptul de a mai funcționa în acest domeniu. Niciodată. În plus, firma a fost sancționată cu o amendă în valoare de 20.000 de lire sterline.
În urma anchetei s-a decis ca proprietarul castelului să stea după gratii timp de șase luni, urmând ca ulterior să se stabilească sentința definitivă. La scurt timp după incident, bărbatul a intrat în depresie, încercând să se s i n u c i d â, însă nu a reușit să își ducă până la sfârșit planul.
Deși totul s-a întâmplat în UK în luna iulie a anului 2018, procesul a fost încheiat recent. Acestea au fost ultimele informații despre acest caz, vom reveni ulterior cu informații, imediat ce acestea apar în mediul online.