Totul era închis. Magazine, restaurante, cinematografe, biserici, absolut toate erau închise pentru a se evita răspândirea poliomielitei. Nimic însă nu părea să funcționeze. Oamenii continuau să se îmbolnăvească într-un ritm extrem de rapid, în special copiii. În vara anului 1952, Paul Alexander, un băiețel de 6 ani din Texas a început să se simtă brusc rău, acuzând dureri de gât, febră și slăbiciune musculară. După o discuție cu medicul, s-a stabilit și temutul diagnostic: poliomielită.
Băiatul a fost infectat cu poliomielită și la doar 5 zile de când a prezentat primele simptome, nu mai putea să vorbească, să înghită sau să țină un creion în mână. Paralizia infantilă sau poliomielita este o boală infecțioasă virală ce prezintă simptome în foarte puține cazuri. În doar 1 % din cazuri, virusul ajunge în sistemul nervos central al persoanei prin sânge și infectează neuronii motori ai măduvei spinării și creierului. Infecția se răspândește treptat și provoacă slăbiciune musculară și paralizie acută, dificultățile de respirație și chiar deces.
Spitalele erau deja pline de oameni de toate vârstele bolnavi de poliomielită
Îngrijorați, părinții și-au dus copilul la spital. Atunci când au ajuns la spitalul Parkland, tot ce au putut face a fost să aștepte să fie preluați de medici. Aceștia erau depășiți deja de situație, iar numărul pacienților creștea extrem de rapid. Mama și-a luat în brațe băiatul și au așteptat pe holurile spitalului până când un medic a putut să îl vadă.
În urma consultului, acesta a observat că infecția s-a răspândit extrem de repede în corpul copilului și că nu se mai poate face nimic pentru a îl salva. Mușchii corpului erau extrem de slăbiți, băiatul fiind aproape paralizat.
Problema cea mai mare însă era aceea că, avea dificultăți tot mai mari de respirație
Un alt medic l-a observat pe holurile spitalului și l-a chemat pentru un nou consult. Imediat după consultație, l-a dus pe băiat direct în sala de operații pentru o intervenție ce avea să îi salveze viața: Traheostomie. Aceasta presupune crearea unei incizii la nivelul gâtului pentru a plasa un tub în trahee. Acest tub va ajuta pacientul să respire. Corpul lui nu mai putea ajuta plămânii să respire, așa că, era nevoie de un ajutor extern.
După 3 zile de la operație, băiatul s-a trezit
Totul era diferit acum. Corpul său era prins într-o mașinărie ce semăna cu o carcasă de metal. Auzea doar un șuierat continuu și nu putea să se miște, nu putea să vorbească. Nu putea să facă nimic, doar să se uite în jurul său. Credea că a murit. În jur erau mulți alți copii care păreau să fie în aceeași stare ca și el. Toți aveau corpul băgat complet într-o carcasă metalică și doar capul era în afara ei, sprijinit pe o pernă. Asistentele și medicii mergeau de la un pacient la altul și notau evoluția fiecăruia.
Pentru Paul Alexander, băiețelul de doar 6 ani, greul abia acum începea
Următoarele 18 luni de recuperare au fost extrem de dificile pentru băiat și familia sa. Din cauza operației la gât copilul nu putea vorbi, dar auzea permanent în jurul său copii plângând, suferind. Zilele treceau extrem de greu pentru că stătea pur și simplu. Nu putea să vorbească, nu putea să se miște. Reușise să se înțeleagă din priviri cu ceilalți copii de lângă el, dar asta nu făcea decât să facă totul și mai dureros. Chiar Paul povestește într-o postare din mediul online cum ” De fiecare dată când îmi făceam un prieten, la scurt timp murea. „
Recuperarea în cazul lui părea că merge bine, chiar peste așteptările medicilor
Organismul băiatului a răspuns la tratament și astfel, a reușit să scape de infecție. Poliomielita însă-a lăsat paralizat de la gât în jos. Carcasa masivă care îi acoperea corpul era practic, un plămân artificial care îl ținea în viață pe băiat. Întins pe spate, cu capul pe o pernă și capul în carcasa metalică. Așa a stat băiatul timp de mai bine de 70 de ani. Nu putea să părăsească acea mașinărie. Singurele momente în care era deconectat de la ventilatorul din carcasă era atunci când asistentele îi spălau și să îi curățau corpul. În timpul în care se făcea asta, Paul trebuia să își țină respirația.
Medicii care îl îngrijeau spuneau frecvent, fără să le pese dacă sunt sau auziți de pacienți că ” Astăzi sigur moare. Nici nu ar fi trebuit să trăiască atât de mult. ” Mulți ar fi fost afectați la auzul acestor vorbe.
Pe Paul însă, aceste vorbe îl motivau și își dorea să le demonstreze medicilor exact contrariul
Era tot mai motivat să trăiască. A început să facă terapie și să învețe diferite moduri de a respira. Medicul i-a promis copilului, acum în vârstă de 8 ani, că va primi cadou un cățeluș dacă reușește să își țină respirația timp de 3 minute, adică fără mașinărie. Băiatul a exersat timp de un 1 an tehnica de respirat pentru a reuși, Și-a propus să facă asta și a reușit! A primit cadoul promis, o cățelușă pe care a numit-o Ginger. Treptat a învățat să își controleze foarte bine respirația, ajungând chiar la performanța de a avea nevoie de ventilatorul din carcasa metalică doar atunci când doarme.
Ambiția lui Paul l-a făcut să își dorească tot mai mult, așa că, s-a apucat de învățat
Familia i-a fost mereu aproape, vizitându-l și susținându-l în fiecare zi. La vârsta de 21 de ani a devenit prima persoană care a absolvit o școală fără să participe, efectiv la cursuri. Și-a continuat studiile și deși a fost respins în repetate rânduri la universitate, în final a reușit. A fost admis la Universitatea din Texas. Paul a devenit oficial avocat și participa la procesele de judecată, unde își apăra clienții.
Îmbrăcat la costum și deplasându-se într-un scaun cu rotile adaptat pentru nevoile sale, Paul a reușit să facă ceea ce și-a dorit întotdeauna. A avut o viață cât se poate de normală, în condițiile date. A zburat cu avionul, a văzut marea, s-a îndrăgostit. Familia îl descrie ca fiind „ un tip fermecător, prietenos, vorbăreț, care se enervează extrem de repede dar și foarte amuzant, mereu pregătit să spună un banc. „
Mai multe detalii despre viața impresionantă a lui Paul Alexander, poți afla de aici.
La vârsta de 74 de ani Paul Alexander a fost nevoit să revină la carcasa metalică. Acesta s-a stins din viață după 4 ani,( 11 Martie 2024 ) la vârsta de 78 de ani.
Un interviu recent cu o durată de aproape 30 de minute cu Paul Alexander poți viziona aici
În anul 1955 a fost inventat un vaccin pentru această boală, vaccin ce a fost introdus pe scară largă. După aproape 40 de ani de la apariția vaccinului, poliomielita a fost eliminată din emisfera vestică, iar la nivel global numărul cazurile au fost tot mai rare, scăzând în unele zone și cu 99 %.
În România ultimul caz de poliomielită a fost înregistrat în anul 1992. Cercetările de atunci au arătat că virusul fusese transmis de la o persoană din Bulgaria.
Pentru că ți-a atras atenția această poveste impresionantă, te invit să afli și despre o altă poveste de viață impresionantă a unei fetițe de 5 ani care a devenit… mamă. Află de aici toate detaliile.
