Deși la prima vedere poate părea ceva grav, viermișorii intestinali prezenți la copiii sub vârsta de 10 ani sunt întâlniți frecvent. Acest lucru se datorează faptului că, la această vârstă curiozitatea și dorința de explorare sunt foarte mari. Respectarea regulilor de igienă pare uneori că le strică toată distracția celor mici. Deși mâinile murdare și “gustatul” lucrurilor de pe jos sunt cele mai frecvente cauze ale apariției viermișorilor intestinali, există și alte moduri de contaminare.
De exemplu, consumul de carne insuficient gătită și care conține ouă sau larve de tenie, apa contaminată sau fructele și legumele nespălate sunt moduri de contaminare destul de frecvent întâlnite.
Ce simptome va manifesta o persoană cu viermișori intestinali?
Viermișorii intestinali afectează intestinul gros. Până la depistarea fizică a viermișorilor în scaun, fie că vorbim de copii sau de adulți, o persoană infectată va acuza dureri de burtă. Acestea sunt însoțite de o senzație puternică de greață, însoțită de vărsături, balonare, diaree, scaune cu firișoare de sânge ( în cazurile mai severe ), senzația de mâncărime la nivelul anusului, urticarie, piele uscată, lipsa poftei de mâncare, oboseală, cearcăne. Viermii femelă se dezvoltă în intestin, iar apoi se deplasează prin sistemul digestiv pentru a depune ouă în zona anală. Aceste ouă eliberează mucus, prin urmare senzația de mâncărime în jurul anusului este frecventă. În cazul fetelor, pot să apară mâncărimi și roșeață în zona vaginală.
Analiza coproparazitologică
Atunci când apar aceste simptome, primul pas care trebuie făcut este o analiză de laborator pentru scaun, analiză care să confirme prezența și tipul parazitului sau a larvelor. Viermișorii sunt foarte mici, cu o lungime de 2 – 5 mm pentru masculi, respectiv 8 – 13 mm pentru femele. Pentru că arată ca niște firișoare mici de ață albă, viermii pot fi ușor confundați cu resturi de mâncare. Din acest motiv este important ca diagnosticul să se pună doar în urma unei analize de laborator.
Tratamentul poate să difere în funcție de parazitul contactat, prin urmare automedicația nu este recomandată. Discută întotdeauna cu medicul pediatru sau medicul de familie, ei fiind în măsură să îți recomande tratamentul corect.
Cei mai frecvenți viermișori întâlniți la copii sunt:
– limbrici ( ascaridioză ) – frecvent întâlnită atât la animale, cât și la oameni. Infectarea se face prin consumul apei sau a alimentelor pe care sunt prezente ouă ale unui vierme numit Ascaris Lumbricoides ( limbric )
– giardia ( giardoză ) – contaminarea are loc în urma consumului de alimente sau apă infestată
– oxiuri ( oxiuraza ) – acești tipi de viermi trăiesc și se înmulțesc în organismul persoanei infectate. Contaminarea se face tot prin consumul de alimente sau prin atingerea gurii după atingerea unei suprafețe contaminate. Un vierme femelă poate depune mii de ouă microscopice în zona anală, fără ca acestea să poată fi depistate cu ochiul liber. Dacă bănuiești infectarea copilului cu un astfel de vierme, verifică-i zona anală la 2-3 ore după ce a adormit. Viermele femelă va ieși să depună ouăle în această zonă și fiind mai mare, este vizibilă cu ochiul liber.
Contaminarea altor persoane cu viermișorii intestinali
Contaminarea cu viermișorii intestinali presupune înghițirea ouălor de vierme prezente în zona anusului sau a vaginului. Deși viermișorii se află în zona intimă, aceștia pot ajunge ușor pe mâini de pe hârtia igienică folosită la toaletă. Ajungând pe mâini, ouăle se vor transfera pe orice suprafață cu care intri în contact, de la blana animalului, prosop, lenjerie intimă, lenjerie de pat, jucării pentru copii, mobilă, chiar și pe periuța de dinți. Pe suprafețe ouăle de vierme supraviețuiesc până la două săptămâni!
Viermișorii intestinali se transmit de la o persoană la alta destul de ușor, din acest motiv atunci când un membru al familiei este infectat, tratamentul va trebui luat de toți membrii familiei și de alte persoane apropiate, cu care persoana respectivă petrece mult timp.
IMPORTANT! Acest articol are scop pur informativ și nu înlocuiește un consult medical. Dacă tu sau copilul tău aveți simptome, discutați întotdeauna cu medicul de familie sau cu medicul pediatru. Ei sunt singurele persoane avizate să vă recomande un tratament.
Surse de informare pentru acest articol: www.rch.org.au și www.medicalnewstoday.com
